ISO 9001 Certified
 
EVENIMENTELE
SPECIALE
Romana English
PROFINN
Mese rotunde si ateliere de lucru Targuri si expozitii Conferinte si seminarii Cauta Contact
Home » Stiri » Franks: Vom discuta implicatiile reorganizarii teritoriale. Sunt necesare studii aprofundate


 

Franks: Vom discuta implicatiile reorganizarii teritoriale. Sunt necesare studii aprofundate


(29.06.2011)

Seful misiunii FMI pentru Romania, Jeffrey Franks, a declarat pentru MEDIAFAX ca va analiza la Bucuresti impreuna cu autoritatile romane implicatiile economice pe care le are reorganizarea administrativ-teritoriala, mentionand ca sunt necesare "studii aprofundate" inainte de o astfel de decizie. 

Intrebat daca autoritatile romane au cerut FMI o pozitie referitoare la implicatiile economice ale reorganizarii teritorile, Franks s-a rezumat sa afirme doar ca va discuta aceasta chestiune la urmatoarea misiune de evaluare a acordului. 

Presedintele Basescu a declarat, in 19 mai, la o conferinta organizata de "Ziarul Financiar", ca spera ca in 2012 sa fie adoptata o solutie pentru reorganizarea administrativa a tarii, intrucat acum nu poate fi stimulata dezvoltarea, din cauza ca se iau decizii pe suprafete mult prea mici, judetele.  

In 7 iunie, Basescu afirma, la Londra, la o intalnire cu reprezentantii mediului de afaceri britanic, ca o reorganizare administrativa s-ar putea face in Romania in acest an, pentru a diminua birocratia si a lasa comunitatile sa actioneze in acord cu propriile decizii. 

O zi mai tarziu, seful statului cerea explicit Guvernului sa analizeze reorganizarea administrativa a tarii prin inlocuirea celor 41 judete cu 8 judete mari sau 7 judete si municipiul Bucuresti, aratand ca actualul sistem, mentinut din 1968, genereaza ineficienta in utilizarea banilor UE si coruptie. 

Opozitia s-a declarat impotriva reorganizarii, pronuntandu-se pentru initierea unor referendumuri locale pe acest subiect. 

In 21 iunie, la Palatul Cotroceni, au avut loc consultari ale sefului statului cu partidele parlamentare pe tema reorganizarii administrative. PSD si PNL au parasit discutiile. In urma acestor discutii, a aparut varianta "8 plus 2", adica opt judete si Covasna si Harghita, solutie respinsa insa de UDMR. 

Nici in coalitie nu s-a ajuns la o solutie de compromis, subiectul reorganizarii fiind amanat luni, pentru toamna, la o luna si jumatate de la lansarea temei de catre Basescu. 

Sursa: Mediafax

 

Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!