|
 |
(02.03.2009) Revista Presei 02.03.2009
Leul a incheiat luna cu o depreciere de 0,3% fata de euro
Euro a incheiat luna trecuta cu un curs mediu de 4,2909 lei, mai ridicat cu circa 0,3% fata de sfarsitul lui ianuarie, ceea ce inseamna ca grosul deprecierii, care comparativ cu finele anului trecut este de 7,67%, s-a consumat in prima luna din 2008, atunci cand toate monedele din regiune au inregistrat scaderi. Varful atacului speculativ asupra monedelor emergente s-a petrecut in 18 februarie, atunci cand euro a urcat la 4,92 zloti si aproape 310 forinti, pentru ca saptamana trecuta tendintele de scadere sa se tempereze dupa discursurile la unison ale guvernatorilor bancilor centrale din Romania, Cehia, Polonia si Ungaria.
Sursa: Curierul National
Tinta de inflatie pentru 2010, fixata la nivelul din 2009
Tinta de inflatie pentru 2010 a fost fixata la nivelul din 2009, de 3,5%, plus/minus un punct, in principal datorita "stringentei" atingerii acestui interval, esentiala pentru prezervarea credibilitatii BNR, pe fondul neindeplinirii obiectivelor fixate in ultimii doi ani, potrivit datelor oficiale. "Pentru anul 2010 s-a optat pentru mentinerea tintei de inflatie la nivelul anului anterior, respectiv la 3,5%, plus/minus un punct procentual.
Sursa: Curierul National
Romanii nu mai vor nici creditele luate de acasa, semnate in sufragerie
Imaginea scaunelor goale din sucursalele bancilor, pe care pana nu demult statea aproape intotdeauna cineva dornic sa ia un credit a devenit deja ceva obisnuit pentru romani. Brokerii de credite sunt si ei afectati de scaderea creditarii, din ce in ce mai multi potentiali clienti calcandu-le pragul mai mult pentru a afla vesti noi despre dobanzi decat pentru a lua un imprumut. Printre ei se numara si cei care prefera sa vanda imprumuturi bancare direct acasa la client.
“In august dadeam peste 100 de credite pe luna. In decembrie am dat 57, ca pe ianuarie nu are rost sa va spun cate au fost pentru ca nu prea este ce numara. De vreo doua luni incoace avem cheltuieli mult mai mari decat veniturile.
Sursa: Gandul
Acciza la alcool creste pretul bauturilor ieftine cu 16%
Decizia guvernantilor de a majora accizele la alcool pentru a suplimenta veniturile la bugetul de stat va afecta in special bauturile care inregistreaza vanzari mai mici, cum sunt spumantele si bauturile intermediare. „A crescut acciza in zonele in care si vanzarile erau cele mai slabe. La spumante, care reprezinta circa 40% din productia noastra, cresterea accizei va duce la o majorare a preturilor la raft cu circa 12-16%, iar la bauturile intermediare, cu o pondere de 20% din vanzari, cresterea va fi similara, a declarat Emil Popescu, presedintele Zarea, citat de Mediafax.
Sursa: Gandul
Traian Basescu: Am sentimentul ca solidaritatea va functiona deplin in interiorul Uniunii Europene
Reuniunea informala a celor 27 de lideri UE de la Bruxelles, desfasurata sub presedintia premierului ceh Mirek Topolanek, a luat sfarsit. La finalul discutiilor, presedintele Romaniei, Traian Basescu, a facut un rezumat al celor mai importante puncte atinse la summit, concluzionand ca statele membre beneficiaza, in fata crizei, de un suport special, care vine din solidaritatea specifica UE.
Sursa: Euractiv
BNR: Standardele de creditare pentru companii si populatie se vor inaspri in continuare
Standardele de creditare pentru companii si populatie se vor inaspri in continuare, releva un sondaj printre bancile comerciale privind creditarea companiilor nefinanciare si a populatiei, publicat vineri de Banca Nationala a Romaniei (BNR). In ultimul trimestru al anului 2008, evolutia standardelor si a termenilor de creditare pentru sectorul companiilor si a populatiei a confirmat tendinta pe care s-a inscris anterior, inregistrand o inasprire semnificativa, mai pronuntata la nivelul populatiei.
Sursa: Euractiv
|