ISO 9001 Certified
 
EVENIMENTELE
SPECIALE
Romana English
PROFINN
Mese rotunde si ateliere de lucru Targuri si expozitii Conferinte si seminarii Cauta Contact
Home » Stiri » Conferinta de presa sustinuta de premierul Emil Boc la finalul sedintei de guvern


 

Conferinta de presa sustinuta de premierul Emil Boc la finalul sedintei de guvern


(09.02.2009)

Emil Boc:

Buna seara tuturor. Am inclus in proiectul legii bugetului de stat pe anul 2009 propunerile rezultate in urma discutiilor pe care le-am avut cu partenerii sociali. Maine dimineata, atat proiectul legii bugetului de stat, cat si proiectul legii bugetului asigurarilor sociale de stat, vor fi trimise la Parlament.

In privinta modalitatii prin care am inclus propunerile rezultate in urma discutiilor cu partenerii sociali in proiectul de buget: am definitivat in cadrul proiectului, Pachetul de masuri ale Guvernului Romaniei pentru stimularea cresterii economice si protejarea intereselor economice ale populatiei, care, de fapt, reprezinta o sinteza a ceea ce se doreste a fi bugetul pe anul 2009 al Romaniei.

Bugetul este axat si concentrat, in primul rand, pe mentinerea si crearea de noi locuri de munca, deci, pe componenta dezvoltarii economice. In al doilea rand, pe absorbtia fondurilor comunitare. In al treilea rand, pe realizarea unui echilibru intre componenta dezvoltarii economice si cea de protectie sociala pentru protejarea populatiei cu cela mai mici venituri, astfel incat criza sa nu-i afecteze foarte mult.

Din acest punct de vedere acest pachet de masuri este impartit in trei categorii, si o sa vi-l prezint pe scurt, mentionand unde am introdus ultimele noutati pe baza discutiilor pe care le-am avut saptamana trecuta cu partenerii sociali.

A) Masuri pentru relansarea si stimularea cresterii economice.

Avem aici urmatoarele masuri:

v Alocarea a 10,2 miliarde de euro pentru investitii, reprezentand 20% din totalul cheltuielilor bugetare pentru anul 2009, respectiv 7% din PIB. Asa cum am spus de foarte multe ori, cea mai sanatoasa si mai buna masura anticriza o reprezinta investitia publica majora in infrastructura, in vederea mentinerii locurilor de munca, a crearii de noi locuri de munca astfel incat oamenii sa fie protejati, atat cat se poate, de efectele crizei. Cand ne referim la cele 10,2 miliarde de euro, vorbim de faptul ca acesti bani vor fi investiti in infrastructura din transport, educatie, sanatate, mediu, agricultura, in reabilitarea termica a blocurilor, astfel incat economia romaneasca sa poata produce in continuare resurse economice astfel incat protejarea intereselor populatiei sa fie asigurata.

v Este practic cea mai mare suma pe care un Guvern, cel putin dupa anul 2000, o aloca investitiilor, fiind un procent de 20% din buget. Acest lucru, in contextul in care venim dupa o crestere economica de 7,8, si ajunge la o crestere economica prognozata de 2,5, iar in unele aprecieri chiar si mai jos de 2,5, de la deficit bugetar de 5,2 lasat de vechiul Guvern, la un deficit bugetar de 2%. Deci, este un efort imens pe care Guvernul Romaniei il face in acest moment pentru a asigura in continuare dezvoltarea economica, protejarea si mentinerea locurilor de munca in Romania.

v Perfectionarea mecanismului de absorbtie a fondurilor comunitare.

v Neimpozitarea profitului reinvestit incepand cu trimestrul al-II-lea al anului 2009. Este o propunere rezultata in urma discutiilor cu partenerii sociali si pe care am inclus-o in pachetul de masuri mentionat.

v Operationalizarea fondului de garantare a creditelor pentru IMM-uri si infiintarea fondului de contra-garantare a creditelor pentru intreprinderi mici si mijlocii. Stim ca aceste intreprinderi mici si mijlocii reprezinta motorul dezvoltarii economice a Romaniei. Am gasit solutii si vom gasi in continuare solutii pentru ca ele sa fie sprijinite, sa mentina locurile de munca si eventual sa creeze si alte locuri de munca suplimentare. De asemenea, alocarea prin bugetul de stat a cel putin aceluiasi volum de fonduri alocat pentru promovarea exporturilor ca si in anul 2008.

v Continuarea si extinderea programului "Rabla". Este de mentionat faptul ca intra si masinile mai vechi de 10 ani, masinile de pana la 12 ani vechime vor intra in program si se majoreaza si suma acordata de la 3.000 de lei la 3.800 de lei. Precum si finantarea in limita a 60.000 de vehicule fata de 40.000 cat au fost in anul 2008.

v De asemenea, includerea in bugetul general consolidat a veniturilor proprii ale institutiilor si agentiilor guvernamentale. Nu mai dorim ca banii publici sa fie doar la dispozitia unora care si-au infiintat agentii sau structuri guvernamentale si care sa utilizeze banii publici pentru prime, sporuri, stimulente, iar bugetul de stat sa fie vaduvit de aceste resurse financiare. Acesti bani vor intra in bugetul de stat si vor fi alocati in conformitate cu interesul general, si nu doar cu interesul privat al unor agentii sau structuri guvernamentale.

v Modificarea tarifului de utilizare a infrastructurii feroviare publice avand ca indicator de referinta tona/km transportat, masura discutata cu partenerii sociali.

v Si nu in ultimul rand, suplimentarea bugetului activitatii de cercetare, dezvoltare. Astazi am luat 10 milioane de euro de la Cancelaria Primului Ministru, bani care au fost transferati la capitolul "Cercetare - Dezvoltare". Acest sector va fi sustinut cu bani suplimentari cu prioritate si la prima rectificare bugetara din anul 2009.

 

B) Masuri pentru finantarea economiei si cresteri ale lichiditatii

v Achitarea datoriilor administratiei centrale si locale catre agentii economici: facturi restante si lucrari receptionate si nefacturate. Este vorba de 7,7 miliarde de lei. Datoriile restante ale vechii guvernari am inceput sa le achitam; le achitam in continuare pentru a elimina blocajele din economie si a oferi intreprinderilor mici si mijlocii, in special, resurse financiare prin care sa isi continua activitatea.

v Compensarea TVA-ului de recuperat cu TVA-ul de platit sau cu alte impozite datorate bugetului de stat si in lunile ulterioare lunii in care s-au depus cererile de restituire, precum si dupa expirarea termenului legal de 45 de zile.

v Capitalizarea CEC si EximBank. Este o masura tocmai pentru sustinerea intreprinderilor mici si mijlocii.

v Accelerarea procedurii de atragere a fondurilor europene si modificarea legii achizitiilor publice pentru flexibilizarea acestei proceduri.

v Adoptarea legislatiei privind parteneriatul public-privat in vederea cresterii dinamicii investitiilor private in infrastructura. Masura din nou convenita cu partenerii sociali.

C) In privinta masurilor sociale.

v Acordarea pensiei sociale minime de 350 de lei pentru toti pensionarii care au o pensie astazi sub aceasta suma. Aceasta pensie sociala minima de 350 de lei va fi acordata in doua transe: pana la 300 de lei de la 1 aprilie 2009 si diferenta pana la 350 de lei de la 1 octombrie 2009. Este o masura cu care in vremuri de criza dorim sa ii protejam pe cei care cu adevarat sunt loviti de aceasta criza economica. Prin aceasta masura nu vom mai vedea si nu vom mai auzi de persoane in Romania cu pensie de 3 lei, sau de 5 lei sau 10 lei, asa cum ati vazut foarte multe persoane in varsta. Va amintiti de acea batrana pe care toata mass-media a aratat-o care avea o pensie saracuta de ea de 3 lei. Acum acea persoana in varsta va avea o pensie de 350 de lei incepand cu 1 octombrie 2009 si cu 300 de lei incepand cu 1 aprilie 2009. Este o masura de protejare a categoriilor celor mai defavorizate din Romania.

v Compensarea cu 90% a medicamentelor din lista B pentru pensionarii cu pensii de pana la 600 de lei.

v Tratarea veniturilor din perioada de somaj tehnic, maxim 3 luni dupa cum urmeaza :

a. din punct de vedere al angajatului - ca venituri de natura non-salariala si aplicarea regimului corespunzator de impozitare

b. din punct de vedere al angajatului - scutirea de la plata contributiilor catre bugetul de stat si al asigurarilor sociale. Asta inseamna ca o persoana care este in somaj tehnic si primeste 75% din salariu, timp de 3 luni de zile nici angajatul, nici angajatorul nu vor plati impozit si taxe catre bugetul de stat. Ca o masura de sprijin din partea statului pentru intreprinderi, dar si pentru cel care se afla in somaj tehnic.

v Sustinerea cu 50% a formarii profesionale continue pentru angajati si someri.

v Pentru anul 2009 se va prelungi perioada de acordare a ajutorului de somaj cu trei luni, masura iarasi discutata impreuna cu partenerii sociali.

v Pana la 1 martie 2009, Comitetelor sectoriale pentru formare profesionala li se va acorda statutul de institutii de utilitate publica, iarasi masura convenita impreuna cu partenerii sociali.

v Dupa 15 aprilie, impreuna cu partenerii sociali, vom declansa mecanismul de consultare pe tema cresterilor salariale din anul 2009 in sistemul public, in functie de performantele economice ale primului trimestru din anul acesta si a prognozelor pentru perioada urmatoare. De asemenea pana in 15 aprilie, Guvernul si partenerii sociali vor purta discutii in vederea elaborarii legii salarizarii unice a personalului bugetar.

 

De asemenea, astazi am decis in sedinta de guvern urmatorul lucru: pentru anul 2009, Guvernul propune inghetarea salariilor demnitarilor si a celor asimilati cu functii de demnitate publica. Asta inseamna ca in acest an demnitarii, si cei care sunt asimilati cu functii de demnitate publica, nu vor primi majorari salariale. Toate majorarile salariale care se vor acorda anul acesta in urma discutiilor pe care le vom incepe cu partenerii sociali dupa 15 aprilie vor fi orientate spre cei cu salarii mici astfel incat sa suporte cat mai usor aceasta perioada dificila de criza economica.

In Romania sunt aproximativ 7000 de demnitari, de persoane asimilate functiei de demnitate publica, de la primul-ministru, ministrii, secretari de stat, subsecretari de stat, directori, directori adjuncti, deputati, senatori, primari, viceprimari, presedinti de consilii judetene, vicepresedinti, consilieri judeteni, consilieri locali, si alte functii din structurile administratiei centrale si locale asimilate acestora, pentru acestia, pentru demnitari propunem inghetarea salariilor pentru anul 2009, adica sa aiba salariul la nivelul anului trecut. Pentru a da inca o data o dovada de solidaritate in aceste vremuri dificile, si ca asa cum am spus inca de la inceputul mandatului, primii care trebuie sa stranga cureaua sunt demnitarii, si sunt convins ca acest exemplu va fi urmat si de altii la alte nivele, ma refer la demnitari, sub aspectul altor componente salariale.

 

Am discutat, asa cum va asteptati, si despre actul aditional la contractul de explorare si impartire a productiei incheiat intre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale si Sterling Resources. Astazi am facut doua lucruri, in primul rand a fost desecretizat acest act aditional numarul 11, prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, ordin pe care il am aici. In al doilea rand, intrucat contractul prevedea clauze de confidentialitate, s-a obtinut de la firma Sterling Resources acordul pentru ca date din acest contract sa fie cunoscute opiniei publice. Si in al doilea rand, am decis ca acest act aditional sa fie publicat pe site-ul Agentiei Nationale de Resurse Minerale pentru informarea opiniei publice, si pentru a se cunoaste in detaliu aceste prevederi.

Evident ca ele vor fi analizate in amanunt de catre Guvern. Am dispus sesizarea Corpului de Control al Guvernului pentru a avea o prima evaluare a acestui contract. Sunt componente economice, sunt componente de oportunitate care trebuie sa fie analizate.

Pot doar sa va spun citind cateva prevederi din partea finala a contractului, unde se spune: „In portiunile din cadrul perimetrelor XIII Pelican si XV Midia situate in zona platoului continental al Marii Negre aflate in curs de delimitare intre Romania si Ucraina, titularul, adica Sterling Resources, va executa doar operatiuni petroliere de explorare pana la data hotararii finale si irevocabile a Curtii Internationale de Justitie de la Haga”. Articolul urmator: „Dupa pronuntarea definitiva si irevocabila a Curtii Internationale de Justitie de la Haga, titularul, adica Sterling Resources, va avea dreptul de a executa operatiuni petroliere de exploatare”, deci nu numai de explorare, „de exploatare in suprafetele ce vor fi atribuite statului roman.

Urmeaza sa facem o suprapunere de suprafete, sa vedem exact daca au fost marite suprafetele prin acest contract fata de cele existente, ce suprafata din cea trimisa spre exploatare face parte din cea castigata de Romania la Curtea Internationala de la Haga.

In al doilea rand, vom analiza sub aspect legal, modalitatea prin care un contract de explorare si impartirea productiei a fost transformat in contract de acord petrolier si de concesiune. Vom studia exact tot cadrul legal, si de asemenea, vom analiza si oportunitatea realizarii unui asemenea demers din perspectiva consecintelor economice si al evaluarilor pentru bugetul de stat. Nu fac alte aprecieri in detaliu in acest moment pentru ca suntem la o prima evaluare. Dupa ce voi avea celelalte date vom veni cu alte informatii in fata opiniei publice.

Va multumesc. Trei intrebari

Reporter:
In acelasi timp in care firma Sterling a primit licitatia de explorare a zonei si firma Geoset a primit aceasta licitatie, administratorul firmei este chiar seful actual al ANRM, Gelu Maracineanu. Nu exista o contradictie intre functia pe care o are si faptul ca este administrator?
Emil Boc:
Nu am la cunostinta acest lucru. Ma voi informa si va voi da toate detaliile despre acest subiect

Reporter:
Ce ar trebui sa se intample?
Emil Boc:
Nu stiu. Detaliile mi le-ati comunicat. Voi verifica pe lege daca exista sau nu un conflict de interese. Vreau sa spun ca presedintele in exercitiu al agentiei este cel care a facut astazi toate demersurile pentru desecretizare, la cererea mea, si, de asemenea, pentru obtinerea acordului firmei Sterling pentru ca aceste date sa poata fi cunoscute de catre opinia publica. Atat pot sa va spun ca date obiective in acest moment.

Reporter:
Ce majorari salariale sunt cuprinse practic in buget?
Emil Boc:
Toate majorarile salariale vor fi discutate dupa 15 aprilie, cu partenerii sociali.
Exista resurse financiare, ele vor fi discutate cu partenerii sociali dupa 15 aprilie. Ceea ce va pot spune este ca in privinta demnitarilor, anul acesta, nu vor fi majorari salariale, vor fi inghetate.

Reporter:
Deci nici o majorare.
Emil Boc:
Nu sunt de acord cu afirmatia dumneavoastra. Dupa 15 aprilie, vor fi majorari salariale.
In ce cuantum si cat vom discuta in functie de ce ne va da economia. Daca dumneavoastra puteti astazi sa ne spuneti cum vor arata rezultatele financiare ale primului trimestru, si cum va fi prognoza pentru tot restul anului, as putea sa va spun in detaliu care vor fi cresterile salariale. Cresterile salariale vor depinde de performanta economiei romanesti, pentru ca avem tot interesul sa oferim salarii decente, dar nu putem sa promitem ceea ce nu avem. Deocamdata, luam acele masuri prin care economia romaneasca sa poata produce prosperitate, sa avem resurse sa marim salariile.

Reporter:
Cum comentati declansarea procedurii de deficit excesiv? Si care sunt efectele asupra Romaniei?
Emil Boc:
Declansarea procedurii de deficit excesiv, daca se ea se va confirma, e legata de „performanta” fostului guvern care ne-a lasat un deficit de 5,2, ceea ce atrage o asemenea procedura din partea Comisiei Europene.
Actualul guvern abordeaza cu maxima responsabilitate acest subiect, de aceea avem un deficit bugetar de 2%, tocmai pentru a preveni, repet, pentru a preveni, eventualele sanctiuni ce ar putea fi aplicate Romaniei, ma refer la sanctiuni financiare, de pierdere a unor resurse financiare ce ar putea fi acordate.
Pentru ca o asemenea situatie sa nu se intample, bugetul a fost alcatuit foarte strans, pe un deficit de 2%.
Vom discuta cu Comisia Europeana si sper sa nu se aplice o asemenea procedura de deficit excesiv, care, repet, nu are legatura cu actualul Guvern; este ceea ce avem de platit in urma „performantelor” Guvernului anterior.

Reporter:
Domnule Prim-ministru, daca aceste masuri pe care le-ati anuntat au fost insotite si de niste acte aditionale, ordonante, modificarea codului fiscal de exemplu, de care este nevoie, si ati spus ca s-a aprobat extinderea programului Rabla. Ce se intampla, in aceeasi ordine de idei cu taxa de poluare pentru autoturisme.
Emil Boc:
Deci, la prima intrebare: o parte din masurile anuntate sunt deja finantate prin bugetul de stat pentru anul 2009.
Altele vor fi facute prin modificarea codului fiscal, si ma refer de exemplu aici la neimpozitarea profitului reinvestit, lucru care va fi facut in luna martie. Si in privinta celei de a doua intrebari: vom avea in aceasta luna evaluarea in Guvern, cu privire la taxa de prima inmatriculare, pentru a avea un punct final, dupa toate analizele pe care le facem tinand cont si de nevoile economiei romanesti, si de protejarea mediului, si de interesele persoanelor fizice si juridice din Romania. Va multumesc.

 

Sursa: Guvernul Romaniei

 

 

Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!