ISO 9001 Certified
 
EVENIMENTELE
SPECIALE
Romana English
PROFINN
Mese rotunde si ateliere de lucru Targuri si expozitii Conferinte si seminarii Cauta Contact
Home » Stiri » Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor a organizat marti, 11 noiembrie 2008, conferinta pentru prezentarea publica a Conceptului Strategic de Dezvoltare Teritoriala Romania 2030


 

Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor a organizat marti, 11 noiembrie 2008, conferinta pentru prezentarea publica a Conceptului Strategic de Dezvoltare Teritoriala Romania 2030


(13.11.2008)

La eveniment au participat László BORBÉLY, Ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, Constantin CIUPAGEA, Consilier de Stat la Cancelaria Primului Ministru, Nicolae IDU, Seful Reprezentantei Comisiei Europene in Romania, Liviu RADU, Secretar de Stat in cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative, precum si reprezentanti ai ambasadelor, ONG-urilor, mediului academic si ai autoritatilor publice locale.

“Consider ca acesta este un moment deosebit de important pentru conturarea strategiei de dezvoltare a Romaniei. Dupa 45 de ani de comunism, in care am avut cincinale in patru ani si jumatate si dupa ce, in `90, s-a spus ca am trecut la capitalism si nu mai avem nevoie de planificare pentru ca toate lucrurile vor merge de la sine, iata ca am ajuns in faza in care ne dam seama ca avem nevoie de strategii si, mai mult decat atat, ca fara strategii nici o tara nu poate ajunge la o dezvoltare armonioasa. De multe ori aceste strategii sunt foarte sofisticate, insa trebuie sa avem curajul sa le punem in practica, sa nu le lasam sa ramana doar pe hartie. Iar acesta este cel mai dificil lucru. Suntem membri ai Uniunii Europene, avem un plan de dezvoltare nationala, nu ducem lipsa de concepte dar ele trebuie sa se coordoneze, trebuie sa se creeze o legatura organica intre ele. Avem nevoie de baze de date si de statistici bine intocmite, care sa ne dea posibilitatea sa construim strategii de calitate. In esenta, Conceptul strategic de dezvoltare teritoriala a Romaniei este un document care tine cont de componenta teritoriala, imbinata cu programele sectoriale si care contine un sistem de baze de date care ofera posibilitatea construirii de strategii coerente la toate nivelurile, de la cele mai mici comune, pana la nivelul Guvernului”, a apreciat László BORBÉLY.

Prin Conceptul Strategic de Dezvoltare Teritoriala - Romania 2030, Romania isi configureaza la randul sau, directiile de dezvoltare teritoriala si rolul pe care il poate juca in cadrul Uniunii Europene, in contextul in care statele membre isi definesc contributiile la afirmarea Uniunii pe plan international.

„Coeziunea teritoriala este un concept care a capatat o importanta deosebita in ultimii ani in Uniunea Europeana, alaturi de cel de coeziune economica si sociala. Pentru perioada de programare 2013-2020 dezvoltarea teritoriala va fi cu siguranta parte a bugetului UE. Noi ne aflam la capatul unui drum si la inceputul altuia. Documentul intra acum in dezbatere publica si cu siguranta va fi imbogatit de cei care il vor analiza iar efortul concentrat al tuturor celor care iau parte la elaborarea lui ne va da sansa de a beneficia de acesti bani europeni”, a adaugat ministrul BORBÉLY.

Conceptul Strategic de Dezvoltare Teritoriala Romania 2030 este un document care pune in evidenta, din perspectiva teritoriala integrata, modalitatile de valorificare a potentialului national, in vederea recuperarii decalajelor de dezvoltare fata de tarile europene, a stimularii dezvoltarii echilibrate a Romaniei si a consolidarii rolului ca stat membru al Uniunii Europene si actor activ in zona Europei Centrale si de Est.

 

Sursa: MDLPL

 

Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!