ISO 9001 Certified
 
EVENIMENTELE
SPECIALE
Romana English
PROFINN
Mese rotunde si ateliere de lucru Targuri si expozitii Conferinte si seminarii Cauta Contact
Home » Stiri » Revista Presei


 

Revista Presei


(06.11.2008)

Revista Presei 06.11.2008

Crestere cu 16,6% a retailului, in primele noua luni

In perioada ianuarie-septembrie a.c., comertul cu amanuntul a inregistrat o crestere medie de 16,6%, potrivit Institutului National de Statistica.
Cresterea a fost si mai mare, respectiv de 20 de procente, in cazul produselor nealimentare, in timp ce produsele alimentare au consemnat un avans de 12,8 procente.
O crestere ceva mai modesta, de numai 5,3% a fost consemnata in cazul serviciilor pentru populatie.
De asemenea, in cazul comertulului cu autovehicule, motociclete, piese si accesorii aferente, intretinerea si repararea autovehiculelor s-a inregistrat o crestere de 33,3%.

Sursa: Capital  

8.000 disponibilizari pe axa Iasi-Mures-Cluj 

Companiile din judetele Iasi, Mures si Cluj ar putea concedia, in urmatoarele doua luni, peste 8.000 de salariati, adica aproape jumatate din numarul disponibilizarilor anuntate de Ministerul Muncii la inceputul saptamanii, anunta Business Standard. Valuri de concedieri sunt asteptate in industriile de masini, utilaje si echipamente, constructii , prelucrarea lemnului si fabricarea mobilei, industria textila sau agricultura, cele mai multe fiind firme ale caror comenzi la export au scazut dramatic, din cauza crizei. 

Sursa: Romania Libera

BVB ora 10.30: Un debut pe minus

 La ora 10.30, indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), s-a depreciat cu 2,31%, in vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a coborat cu 2,07%.
Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scazut cu  1,38%, in timp ce indicele compozit, BET-C, s-a depreciat cu 1,41%. Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 1,61%, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, s-a depreciat cu 2,79 %.
Cel mai afectat sector de scaderi a fost cel energetic, astfel actiunile Transelectrica s-au depreciat cu 2,99% pana la 13,00 lei/actiune, in timp ce titlurile Transgaz au cazut cu 6,18% pana la cotatia de 123,0000 lei/actiune.
In sectorul petrolier, actiunile Petrom s-au depreciat cu 3,16% pana la 0,1840 lei/actiune, in vreme ce titlurile Rompetrol Rafinare au stagnat la 0,0249 lei/actiune.

Sursa: Romania Libera

 

Directorul programului de competitivitate: "Proiectele de investitii ale IMM-urilor au fost slabe, cu documente expirate si greseli la intocmirea bugetelor" 

“Proiectele depuse de companii pentru a obtine fonduri structurale destinate investitiilor, mai ales investitiilor mici, au fost in general slabe, cu documente lipsa ori expirate", a declarat pentru HotNews.ro/EurActiv.ro Catalina Melita, directorul Autoritatii de Management pentru Programul Operational Sectorial "Cresterea Competitivitatii Economice". Dupa mai bine de jumatate de an de la lansarea primei linii de finantare, pana acum au fost depuse 2.246 de proiecte, in valoare de 8,2 miliarde de lei. Sunt aproximativ 200 de proiecte selectate, la nivelul organismelor intermediare, si niciun contract nu a fost semnat pana in prezent.

175 de proiecte au fost selectate in cadrul Axei 1, componentele de investitii si consultanta, si 19 proiecte in cadrul Axei 2 - Dezvoltarea infrastructurii de cercetare-dezvoltare. Depunerea sau evaluarea proiectelor pentru celelalte linii de finantare sunt in derulare. 

Sursa: Euractiv

  

Rezultatele etapei de evaluare tehnica si financiara Domeniul 4.3. "Sprijinirea dezvoltarii microintreprinderilor" 

Evaluarea tehnica si financiara a cererilor de finantare acceptate in cadrul domeniului 4.3. "Sprijinirea dezvoltarii microintreprinderilor" al Regio-Programul Operational Regional, pentru primul apel de proiecte, s-a finalizat pe 16 octombrie a.c. In regiunea de dezvoltare Centru, din cauza numarului mare de proiecte, finalizarea evaluarii a avut loc pe data de 30 octombrie.

Pentru acest prim apel de proiecte, au fost depuse 777 de cereri de finantare, dupa cum urmeaza:

Regiunea de dezvoltare - Numar de cereri de finantare depuse:
1 Nord Est - 142
2 Sud Est - 80
3 Sud Muntenia - 54
4 Sud Vest Oltenia - 61
5 Vest - 79
6 Nord Vest -130
7 Centru - 169
8 Bucuresti – Ilfov – 62

Dupa finalizarea evaluarii tehnice si financiare, organismele intermediare pentru Regio-Programul Operational Regional au transmis Autoritatii de Management rezultatele procesului. Procesul de evaluare a fost efectuat de catre experti evaluatori independenti, in cadrul organismelor intermediare pentru Regio-Programul Operational regional.

Sursa: Euractiv

Imbracamintea s-ar putea scumpi cu 10-15%

Criza si majorarea costurilor de productie ar putea fi compensate doar prin cresterea preturilor.
 Industria textila este afectata de scaderea exporturilor in UE si de concurenta produselor chinezesti, mai ieftine.
Producatorii romani de textile ar putea majora preturile cu 10-15%, pentru a compensa cresterea costurilor de productie din acest an.
Reprezentantii industriei sustin ca tavalugul scumpirilor utilitatilor si al fortei de munca din ultima perioada si criza financiara mondiala au facut aproape imposibila sustinerea costurilor de productie.

Sursa: Romania Libera  

Greve la orizont

Satule de discutiile pe baza "principiilor" cu Guvernul, fara insa sa se intrevada o solutie ferma, sindicatele au decis continuarea protestelor conform calendarului stabilit.
La negocierile de ieri dintre marile confederatii sindicale, pe de o parte, si ministrul Muncii, Mariana Campeanu, plus alti reprezentanti ai Guvernului, pe de alta, pe tema elaborarii legii unice a salarizarii bugetarilor, care ar urma sa fie pusa in aplicare la jumatatea anului viitor, nu s-a ajuns la nici un compromis. Nemultumit de turnura pe care au luat-o discutiile, liderul Aliantei Nationale a Sindicatelor functionarilor publici Sed Lex, Vasile Marica, a plecat de la Ministerul Muncii inainte ca intalnirea sa se fi incheiat, acuzand Guvernul ca doreste "tergiversarea situatiei”.

 Sursa: Romania Libera

 

Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!