ISO 9001 Certified
 
EVENIMENTELE
SPECIALE
Romana English
PROFINN
Mese rotunde si ateliere de lucru Targuri si expozitii Conferinte si seminarii Cauta Contact
Home » Stiri » Start la e-Crestere! de peste 20 milioane lei Apel pentru proiecte adresat IMM-urilor din Romania


 

Start la e-Crestere! de peste 20 milioane lei Apel pentru proiecte adresat IMM-urilor din Romania


(27.08.2008)

Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei lanseaza “Apelul pentru proiecte”, pentru e-Crestere, un program de finantari nerambursabile, destinate sectorului IMM-urilor din Romania. Programul de Finantare Nerambursabila, in valoare de 20.070.000 LEI (9.000.000 USD), este o sub-componenta a proiectului „Economia Bazata pe Cunoastere” - finantat de catre Banca Mondiala si Guvernul Romaniei, iar apelul este deschis de astazi pana pe 24 noiembrie 2008.

„Ne indreptam vertiginos spre o societate in care vechea paradigma „cunoasterea este putere” capata valoare de postulat. Fara cunoastere, educatie si acces neingradit la informatie, nu avem nicio sansa in comunitatea globala. Romania s-a inscris decisiv pe acest culoar, dar nu toata societatea romaneasca este la acelasi nivel. Proiectul pe care il gestionam isi propune sa sprijine comunitatile defavorizate sa beneficieze de oportunitatile noilor dezvoltari tehnologice, oferind premisele unei vieti mai bune pentru toti locuitorii” a afirmat Ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiei, Karoly Borbely.

Programul e-Crestere este administrat de catre Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, prin Unitatea de Management a Proiectului Economia Bazata pe Cunoastere (UMP).

“Valorificarea oportunitatilor de finantare de catre intreprinzatori depinde de accesul rapid la informatie al acestora, precum si de gradul in care costurile eligibile la finantare pot acoperi trebuintele de dezvoltare sustenabila a afacerii. Aceste doua repere, impreuna cu flexibilitatea de a achizitiona utilaje de productie moderne alaturi de sisteme informatice, au fost principalele criterii in structurarea schemei de finantare. Ca o facilitate in plus, asiguram accesul la documentatia programului e-Crestere si promovarea sa la nivel local inclusiv prin cele 255 de comunitati inscrise in proiectul Economia Bazata pe Cunoaster.“, a afirmat Diana Voicu, Director al Proiectului Economia Bazata pe Cunoastere.

„e-Crestere!” se adreseaza urmatoarelor grupuri tinta din toata Romania: persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale si familiale, microintreprinderi, IMM-uri, asociatii care activeaza in domeniul agriculturii, societati cooperative, cooperative agricole, grupuri de producatori.

Programul e-Crestere! finanteaza proiecte avand ca scop imbunatatirea competitivitatii firmelor romanesti pe piata interna si pe pietele externe, prin adoptarea de tehnologii inovatoare si solutii informatice de tip e-business. Astfel, proiectele trebuie sa includa propuneri de finantare privind:
 Achizitionarea utilajelor de productie care sa contina elemente inovatoare sau tehnologii moderne, precum si echipamente TIC (una din aceste categorii sau o combinatie a acestora);
 Achizitionarea drepturilor de exploatare a unei inventii brevetate (prin contract de cesiune sau licenta), precum si licente software si sisteme TIC (una din aceste categorii sau o combinatie a acestora);
 Achizitionarea de solutii software care pot include urmatoarele: analiza proceselor, dezvoltarea, implementarea si testarea aplicatiei;
 Achizitionarea de servicii de consultanta pentru: planuri de afaceri pentru dezvoltarea solutiilor de tip e-business, studii de piata, pregatirea documentatiei proiectului, implementarea proiectului (una din aceste categorii sau o combinatie a acestora);
 Achizitionarea de servicii de instruire (numai taxele pentru cursuri);
 Participarea la expozitii si targuri nationale si internationale (numai taxa de participare) si servicii pentru marketing online (una din aceste categorii sau o combinatie a acestora);
 Costuri pentru audit.

Valoarea finantarilor oferite variaza de la 33.450 LEI pentru persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderi familiale, 223.000 LEI pentru IMM-uri si poate ajunge pana la 446.000 LEI pentru parteneriatele formate dintr-un IMM (beneficiar) si o unitate de drept public sau privat (partener) atestata in a desfasura activitati de cercetare – dezvoltare.

UMP a organizat in perioada 17 iunie – 3 iulie a.c., sase seminarii de informare privind e-Crestere in Iasi, Bacau, Cluj-Napoca, Targu Mures, Timisoara si Bucuresti.

Lista celor 255 de localitati inscrise in proiectul Economia Bazata pe Cunoastere se afla pe portalul http://www.ecomunitate.ro

Documentatia necesara redactarii proiectelor se descarca de la adresele  http://www.ecomunitate.ro si http://www.mcti.ro.

Proiectele se depun in perioada 26 august – 24 noiembrie ora 14.00, la sediul UMP - MCTI din Bulevardul Libertatii Nr. 14, Sector 5, Bucuresti.
Reprezentantii UMP va pot raspunde la eventualele intrebari sau nelamuriri cu privire la Programul de Finantare Nerambursabila e-crestere, la adresa de e-mail
ecrestere@kep.ro si telefon 0317104022.

 

Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!