ISO 9001 Certified
 
EVENIMENTELE
SPECIALE
Romana English
PROFINN
Mese rotunde si ateliere de lucru Targuri si expozitii Conferinte si seminarii Cauta Contact
Home » Stiri » Fondurile structurale vin in doua saptamani


 

Fondurile structurale vin in doua saptamani


(13.07.2007)

Romania va primi primele fonduri structurale si de coeziune in urmatoarele zile, dupa ce Comisia a aprobat cinci dintre cele sapte programe operationale, a anuntat la Bucuresti, comisarul european pentru politica regionala, Danuta Hubner.

Comisarul european a facut precizarea ca primii bani vor veni in maxim doua saptamani, iar celelalte doua programe operationale urmeaza sa fie aprobate in toamna.

"Banii vor veni in urmatoarele zile, poate intr-o saptamana sau doua", a spus Hubner. "Romania este una dintre primele tari pentru care s-a reusit finalizarea negocierii pentru majoritatea programelor operationale, mai sunt inca doua programe care urmeaza a fi finalizate, acest lucru se va face pana in luna septembrie", a declarat Danuta Hubner cu ocazia semnarii, joi, a Acordului dintre Guvernul Romaniei si Comisia Europeana privind Cadrul Strategic National de Referinta.

Danuta Hubner nu a specificat care sunt cele doua programe operationale care au mai ramas sa primeasca avizul Comisiei, dar surse guvernamentale au declarat pentru NewsIn ca este vorba despre programul pentru capacitate administrativa, care tine de Ministerul de Interne si al Reformei Administrative (MIRA), si de programul pentru resurse umane, care tine de Ministerul Muncii.

"Adevarata provocare sta in implementare. Comisia se asteapta la o buna colaborare cu Executivul roman, in sensul unei bune gestionari a fondurilor. Am incredere ca acest lucru se va intampla", a spus comisarul european.

Acordul semnat joi la Bucuresti reprezinta documentul de baza pentru alocarea fondurilor structurale si de coeziune, in baza caruia Romania va primi de la Comisie in urmatorii sapte ani aproximativ 19 miliarde de euro.

"Ar trebui ca prin acesti bani sa reusim sa reducem decalajele care separa Romania de celelalte state europene", a declarat premierul Calin Popescu Tariceanu - semnatarul Acordului din partea Romaniei.

Sursa: Bizcity.ro

 

Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!